Archive for the ‘C.O.M.A’ Category

Moartea unui blogar.

April 4, 2007

Casargoz a fost impuscat in cap, de un sef nevrednic, cum nu are talent sau perspective de face bani din scris, pentru o vreme va fi spitalizat, poate va mai scrie poate nu, depinde de rana din cap …

Se totusi ca cel care a tras, a tintit bine, dar cine stie ? In lumea virtuala se mai pot intampla si miracole, dupa ce au fost greve, miscari spontane de protest, acum urmeaza o incercare de asasinat, daca este resusita sau nu vom vedea.

The Few

March 19, 2007

Cei putini. Cam asa s-ar traduce secretul capitalismului. Din spatele cortinei de fier activistii sovietici priveau la masa inculta a capitalistilor indobitociti de televizor si cultura pop, si priveau increzatori spre viitor. Singura politica de resurse umane a celor scoliti la Moscova era clasicul:

“Pleaca unul, dar vin alti 7 in loc.”

Cei ce au invatat economia scoliti de profesorii NKVD-ului nu aveau nici o grija pentru resursele umane, si de ce-ar fi avut daca in fatza tehnologiei germane, masele de infanteristi trimisi la lupta cu o pusca la cinci oameni, au triumfat, acei eroi fara nume care-i faceau pe nemtzii intorsi de frontul de est sa povesteasca ca nu aveau suficiente gloante la mitraliera pentru a-i opri.

Desi razboaiele au trecut de mult, mentalitatea a ramas, iar comisarii politici de ieri au aplicat politica de resurse pentru economie. In razboiul economic pifanii cu 4 clase au fost declarati ingineri, economisti, avocati si s-au luptat increzatori in fortzele lor cu capitalistii inumani care exploatau fara mila muncitorii. Cu timpul nivelul cultural a crescut, iar combinatele de cultivare a inteligentei au crescut, intre 10.000 si 40.000 de ingineri erau fabricati numai la Bucuresti. Pifanii cu 4 clase au fost inlocuiti in timp de trupe de elita cu facultate.  Dar mentalitatea a ramas, pleca unul? vin alti 7 in loc.

Increzatori in succesul lor urmasii activistilor de ieri priveau din spatele cortinei de fier viitorul. Era logic ca putreziciunea capitalista sa se prabuseasca, nu putea rezista fara cultura, fara inteligenta, era doar o chestiune de timp.

De partea cealalta a baricadei, in democratiile inculte unde marile mase de cetateni nu stiau unde se afla pe harta tara lor, politicienii invatasera, din multele infrangeri suferite de-a lungul timpului, fara sa-si faca griji in fata pericolului comunist batranii capitalisti invatasera, ca cei putini conteaza.

Apoi cortina de fier s-a prabusit, dar mentalitatile au ramas, atunci cand populatia Romaniei a suferit pierderi de 1.500.000 adica de aproape trei ori mai mari decat in al doilea razboi mondial, vechii activisti au zis ca e natural, asa e demografia, am intrat in randul lumii. Si tot n-au inteles nimic, regula pleaca unul vin alti 7, a ramas.

Mentalitatea comunista se modifica greu. Dar miracole se mai intampla.  In goana dupa profit adevaratii capitalisti au ajuns in spatiul sovietic al cortinei de fier, si au reusit, au reusit sa faca profit acolo unde activistii de ieri produceau pierderi ce erau suportate de buget, pentru ca verosii capitalisti stiau un secret, invatat in junglele Vietnamului, pe terenul muntos al din Coreea, pe insulele din Pacific, sau Little Bighorn. O mentalitate invatata din istoria grecilor si ramasa in amintire dupa batalia de la Termopile. Secretul succesului in afaceri sau in razboi este unul simplu:

“Cei putini conteaza.”

Si apoi cand ai inteles ca cei putini, conteza, apoi vine un alt principu de baza:

“Sa nu lasi niciodata pe nimeni in urma, daca nu-ti abandonezi oamenii, nici ei nu te vor abandona.”

Iar atunci cand intelegi si cel de-al treilea principiu:

“Sa nu pierzi niciodata oameni”

Succesul economic este asigurat, lumea te va eticheta drept un idiot care a vazut prea multe filme, dar in capitalism asta e pretul succesului, sa nu-ti lasi oamenii in urma.

Desigur ca poti citi zeci de carti de management pornind de la Adam Smith sau Frederick Taylor , poti citi Drucker, sau Kottler dar in final concluzia este aceeasi. Si daca capitalismul te-a transformat intr-un zombie al televizorului poti sa urmaresti o emisiune de succes a lui Donald Trump pentru a ajunge la aceeasi concluzie:

Cei putini conteaza!

Traiesc intr-o lume in care insa cei putini nu conteaza,  epuizati de un program de munca haotic, resursele celor ce ar putea sa duca o firma mai departe sunt risipite fara nici o problema, ce rost ar avea sa acorzi atentie prea mare unei resurse cand ai invatat ca oricand alti 7 vor veni in loc atunci cand vei avea probleme. Intr-un capitalsm intors pe dos, nu exista nici o preocupare pentru oameni, ai un om cu probleme? Abandoneaza-l, sigur vei gasi unul mai bun, ai nevoie de specialisti, ia unii neformati si fara experienta si trimite-i in prima linie, ia cat mai multi, o sa ramana macar unul :

Cei putini? Nu conteza!

Lozinci Comuniste in Capitalism

March 10, 2007

Asemeni reclamelor lozincile se insinueaza in viata noastra, mereu prezente ajunjem sa nu le mai sesizam.
Uneori o imagine povesteste cat o mie de cuvinte.
Asadar dragii mei, setea de cultura va va aduce mari satisfactii, invatati, invatati si veti ajunge departe, poate ca intr-o zi veti fi suficienti de bogati ca sa luati masa la locul de munca, fara sa va faca nimeni observatie, poate ca daca invatati suficient de mult veti avea un program flexibil, si veti putea sa va luati pauza de masa cand aveti chef. Veti putea citi ziarul, si va veti bucura de libertatea de a nu avea master card.
Toata lumea din jurul nostru se gandeste numai la bani, dar se pare ca mai exista si oameni care se gandesc la cultura, la omul nou, dar mai ales la reprerele morale ale comunismului. Iar gandul la reperele morale ale comunismului te ajuta sa manananci bine in capitalism.
Sa le uram nostalgicilor:
POFTA BUNA!
Invatati Invatati Invatati

P.S. Daca vrei sa intelegi mai mult, fa un click si citeste ziarul, cititorii mei inteleg intotdeauna mai mult.

Eu, Robotul Managementul Timpului.

March 3, 2007

Astazi am vazut un post care m-a socat pe unul din blogurile pe care pierd vremea.

Constanta vietii tale va fi fascinatia pentru lucruri pe care nu le vei putea avea vreodata datorita propriei ineficiente si stresului creat de prostul management al timpului, dealtfel unul din factorii principali care duc la atractia ta catre aparentele stabilitatii, fericirea e in alta parte e dictonul care te va insoti permanent, compensat totusi de senzatii nativ bipolare de high at no expense.

Desi nu-mi este adresat m-a socat. Ce adevar crud, ce lume.  Propia ineficienta si stresul creat de prostul management al timpului.citind fraza am crezut ca-i vorba despre mine. Ineficientza,am renuntat de mult sa fiu eficient, eficientza inseamna performantza, iar eu m-am cam saturat de performantze, am renuntat de mult sa mai fiu un producator sau consumator de performantza, performatnza nu poate fi atinsa niciodata, intotdeaunae loc de mai mult, sa luam de exemplu dragostea, in termeni de performantza dragostea insemna sex si se masoara in centimetri, ore, numere, daca stabilesti un record de x ore/minute, o data stabilit standardul de performantza, performantza se transforma intr-un etalon, un record ce trebuie depasit, si uitea asa sdispare ceea ce odata se numea dragoste pentru a lasa locul performantei sportive. Altius Citius Fortius. Daca ar fi sa ne legam de lucruri mai cotidiene decat sexul, , sa ne gandim la performantele de la locul de munca, performanta genereaza succes si bani, dar performanta genereaza mai ales cerere, incet incet devii un zombie cu performantze. Dar am avut noroc cu un otelar batran care mi-a explicat cum se obtine performantza, alearga incet, ca la maraton, ai o viatza intreaga de alergat, asa cea de atunci singura performantza pe care mi-o doresc este maratonul, iar cand vad tinerii performeri alergand 100m zambesc candid, nu vor apuca finish-ul.

Dar si mai mult ma ingrozeste prostul management al timpului , imi aduc amintein vremea cand eram preocupat de performantze aveam chiar o agenda, in care notam meticulos totul cu o precizie de 30 minute, am reusit in scurt timp sa fac tot mai multe si miram de ce putine lucruri faceau cei din jurul meu. Eram un robot fericit, stiam precis ce voi face peste 3 zile,  frumos organizat pe prioritati, si totul a fost frumos pana cand am descoperit ca nu poti planifica nimic, sau ma rog ca planificarea este benefica doar la nivel strategic, restul este bull shit al consumatorilor de performante, manageri care traisc stransi in agenda lor si cheltuie toti banii care-i produc pentru a-si intretine agenda,masini pentru a putea respecta punctele din agenda, laptop pentru a mai castiga cateva minute din intarzierile care ar da peste cap agenda.

Da recunosc, nu mai am de mult o agenda, iar acum nu mai sunt un robot fericit, sunt doar un tembel care cauta o cale de evadare.

Satisfactia muncii.

February 19, 2007

Job Satisfaction\alpha \frac {Calitatea responsabilitatii+1}{NumarulResponsabilitatilor+1}\frac{Responsabilitatea}{Marimea Companiei}\frac{Venit}{Venit Mediu}\frac{Dezorganizarea Managementului}{Volumul Hartiiilor ce ttrebuie Scrise}

Arbeit macht frei

February 10, 2007

Munca te elibereaza.

Munca te poate elibera de somn, sex si vicii. Munca te poate elibera de viata sociala.  Munca te poate elibera de sentimente. Munca te poate elibera de familie. Munca te poate elibera de constiinta. Munca te poate elibera de timpul liber. Munca te poate  elibera de obsesii. Munca de face liber, atat de liber incat nu mai ai timp sa-ti exprimi libertatea.

Traiesc intr-o societate libera, eliberata prin munca, munca libera si nefortata. In societatea in care traim se numeste management performant.

Uneori insa de la prea mult dulce ti se apleaca, sit-ti mai doresti sa nu mai fii atat de liber, sa fi ocupat cu cresterea copiilor, cu nevasta, cu sex , cu amanta, cu o carte sau cu un film.

Alteori iti mai doresti sa fi ocupat sau preocupat de politica. Dar libertatea nu te lasa. Sa te ocupi de blog ? Cum ai mai putea sa fii liber.

Libertatea in capitalism ma ameteste, deja ma invart, si nu-mi mai revin.

Munca te elibereaza si-ti da mari satisfactii, satisfactia de a nu mai fi om, de a nu-ti pasa de familie, de a te uita la altii lipsit de interes, de a nu mai avea dorinte, in afara de dorinta de a dormi, de a dormi si de a fi singur. Betia libertatii e atat de mare incat muncesti intotdeauna cu teama de a nu-ti pierde libertatea. Uneori in spatiul virtual mai vezi ceva ce altii numesc familie, dar tu stii ca nu sunt decat niste poze din calculator. Insa nimic nu se compara cu satisfactia angajatorului atunci cand iti mai da o ratie proaspata de libertate, cand te elibereaza de problemele de acasa, probleme? au si altii, dar de tine avem nevoie numai noi. Numai tu ne poti ajuta, tu singura resursa indispesabila.

Tu cel tinut de management aprope de ce au ei mai de pret, desi sexul nu te mai intereseaza de mult, esti mandru si LIBER.

Iluzia libertatii:  Munca! Si vine ziua cand afli Adevarul, ziua initierii.

Adevarul te va face liber. Si cum poti afla altfel adevarul decat prin cuvinte. Si cum sa mai muncesti cu spor cand ai descoperit cuvintele , chiar si acele cuvinte care nu exprima adevarul dar ar putea sa-l exprime. Stau intr-un colt al acvariului, pe care niste fosti comunisti, fosti politicieni de tranzitie actuali manageri, il numesc sediu,  si nu ma indur sa mai plec acasa, toti cei din jurul meu sunt convinsi ca munca ne va face liberi, dar ei vorbesc atat de mult si fac atat de putin, incatpot sa-i iert: Pe ei adevarul nu-i va face niciodata liberi!

Banc.

February 7, 2007

O blonda conducea o masina de politie.

Prezent – Harre Hrasna, Hrashna, Hrashna, Harre, Harre

February 1, 2007

Profetiile arareori se indeplinesc. Si in noaptea cand te prinde ora 12 la servici si incepi sa te crezi Freddy…

E cazul sa faci ceva 🙂

“Don’t you hear my call
Though you’re many years away
Don’t you hear me calling you
Write your letters in the sand
For the day I’ll take your hand
In the land that our grand-children knew”

Desi pe la 12.30 te poti trezi Boy George:

“From bombay to bangalore
All the hindus know the score
If you wanna live some more
Hare, hare, hare

If you do not take the vow
You can eat the sacred cow
Youll get karma anyhow
Hare, hare, hare ”

Ceea ce inseamna ca inca nu ai facut nimic.

“From bombay to rajastan
Nitai guara, radha syam
Hare krishna hare ram
Hare, hare, hare”

In concluzie harrre harrre quick quick 🙂

Domnu’ presedinte pot sa fac pipi pe imprimanta ca sa se raceasca si nu mai faca paper jam si sa putem si noi pleca acasa? caltfel o dau nevestele pe Pink Floyd si ne incep sava cante :

“Bring the boys back home!”

BTW poate sa-l trimita cineva pe Bill ca tot a venit in Romania sa-mi zica si mie de ce-mi omoara Visio procesorul cand tiparesc. Bill te implor ….

PreA tarziu, nimeni n-a venit sa ma salveze si iar am devenit nostalgic:

United Forever in Friendship and Labour,
Our mighty Republics will ever endure.
The Great Romania will Live through the Ages.
The Dream of a People their fortress secure.

Long Live our Soviet Motherland,
Built by the People's mighty hand.
Long Live our People, United and Free.
Strong in our Friendship tried by fire.
Long may our Crimson Flag Inspire,
Shining in Glory for all Men to see.

Iertati-ma dar n-am gasit leka nos detza:)

Trecut – Profetia

January 31, 2007

Noroi, noroiul din Bucuresti este unic, singurul noroi care-ti mai poate marca psihicul la fel de mult precum noroiul din Bucuresti este doar noroiul de Vaslui, noroiul care a invins armata otomana la Racova. In fine era odata in Bucuresti o zi ploioasa, o zi cu noroi, ziua unui student fara bani in buzunar si fara vreo problema extraordinara exceptand desigur problemele sentimentale, si micile framantari privitoare la viitor, suma astronomica pentru achizitionarea unei case, lipsa unui job stabil. Conditii in care ce-ti mai ramane de facut decat sa lungesti drumul spre casa, sa te plimbi aiurea pe strazi, deconectat de la realitate, mergand pe pilot automat, pana cand ajungi sa nu-ti mai pese de micile probleme.

In asemenea momente cand circuli absent, cand lumea din jurul tau incepe sa dispara incepi sa nu mai raspunzi la nici un stimul extern. Cateodata insa lucrurile nu se intampla asa cum iti doresti. Caci intr-o z, absent pe strada, ajuns aproape la stadiul de a fi nemultumit de contemplarea “nenorocirii mele” financiare, am fost oprit, brusc si cu violenta de o batrinica care a sarit in fata mea si mi-a spus:

“Tu esti ca Mociornita, vei fi bogat, ai doua brate si un cap!”

Apoi batrinica a disparut la fel precum a aparut. Va jur ca n-auzisem in viata mea de Mociornita. Dar jur ca batranica a fost acolo si asta am auzit.

Vremea a trecut, si inca nu stiu daca profetia batranicii se va adeveri, dar acum prin prisma anilor imi dau seama ca profetie sau nu, mentalitatea este importanta.

Mi-as dori ca Marie Rose Mociornita sa candideze la Parlamentul European, si mi-as dori sa o faca fara sprijinul politicienilor autohtoni, pentru ca in romania sa poti sa fii bogat avand doar doua brate si un cap…

Femeie pentru o zi!

January 25, 2007

Am fost femeie pentru o zi. Nu stiu daca a fost o zana buna cea care m-atransformat sau o vrajitoare extrem de rea. Dar am fost femeie pentru o zi. Nu va impacientati nu am fost transformat in Sandy Belle. Dar am convingerea ca vrajitoarele exista. Stiti vrajitoarea ceea din basmul primavara pentru o zi? Ei bine, catastrofa! A uitat sa desfaca vraja si primavara s-a instalat definitiv in mijlocul iernii suficient cat sa distruga brandul unui presedinte, caci acum cand iarna asta e o vara rece, “iarna nu-i ca vara” devine o minciuna lipsita de sens. Si in timp ce partidele politice duc lupte de strada, ple colturi de bloc, in Iasi , la Focsani, sau oriunde le permite multimea, in Romania vine Bill Gates. Omul care e o speranta pentru toti locuitorii lumii a treia, caci visul oricarui copil din Rwanda, Darfour, pana in Afganistan este sa aiba o copie ilegala de windows si sa vina americanii si sa-l extradeze la o inchisoare americana cu sala de forta, internet si hrana. Bill vine in Romania, ce onoare…

Oare politicienii stiu? Tocmai acum in aceste momente importante cand “Directorul „Gandul“ a hotarit sa se desparta de Realitatea TV, pentru ca patronul postului, SOV, a facut ceea ce el, CTP, adora sa faca: sa-l critice pe Basescu.”, cand Basescu se bate cu toata lumea, cand PSD a realizat ca datorita scandalurilor din alianta lumea nu mai aude de PSD, cand Tariceanu apare la televizor. Tocmai acum vrajitoarea m-a transformat in femeie, si acum sunt sigur ca era o vrajitaore caci nu m-a transformat in orice femeie m-a transformat intr-o femeie care vrea concediu posnatal, si nu m-a transformat intr-o femeie care vrea posnatal in Suedia, nu ca sa-si duca rautatea pana la capat m-a transformat intr-o femeie care vrea sa i-a bani de la stat in Romania. Si cum toata lumea stie ca toti romanii sunt hoti, iar statul Roman stie ca romanii sunt niste hoti de care trebuie sa te pazesti am trait o adevarata aventura.

Basescu, tariceanu, politicieni, greva bursei? Femeile de actiune din Romania au alte probleme decat sa se uite la telenovele. OK. Sa vedem cum s-a intamplat:

Intr-o dimineata m-am trezit femeie, si se facea ca seful meu a avut nevoie de mine foarte mult, si ca nu se putea desparti nici o clipa de mine, asa ca am nascut fara sa am concediu posnatal. In momentul in care m-am trezit femeie un imbold launtric imi spunea “ocupa-te de acte! dute si ocupa-te de acte!”

Nebarbierit, caci femeile nu se barbieresc, iar vrajitoarea cea rea avea buget de austeritate si nu mi-a schimbat si look-ul, ca de la farmacie toate’s scumpe, am plecat inarmat la drum cu tot felul de chestii femeiesti :certificate de nastere, timbre fiscale si mult mult …farmec 🙂

Si uite asa se face in aceea zi am ajuns la cel mai tare spital din tara, spitalul imparatesc, unde datorita luptelor date intre partide au scos toate indicatoarele, sa nu stie luptatorii aliantei, sau ai opozitiei unde sa se duca dupa o noapte grrea la crasma. Dar am avut noroc, desi nu era nici un avizier, nu apucasera sa scoata tablitele de pe cladiri, asa ca am ajuns la biroul relatii cu publicul si programari. Dupa ce am cautat un indiciu pe pereti timp de jumatate de ora, m-am hotarat sa intreb pe cineva, prima persoana cu halat alb de la primul ghiseu:

“Pentru concediu posnatal?”

“Usa de la intrare, aici veniti pentru carnetel de sanatate dupa ora 14”

E haios sa fi femeie, deja incep sa ma simt precum Lara Croft, un indiciu la fiecare pas …

M-am asezat cuminte la coada de la usa pe care scria evidenta, bineinteles prima usa de la intrarea in cladire. Oricum daca a facut un lucru bun vrajitoarea, atunci a fost ca mi-a dat farmec. Asa ca fiecare persoana care intra in cladire ma intreba ceva, unde se fac programari, pana la ce ora este deschis, unde se pune stampila pe nu stiu ce act, dragut, bine ca n-a durat mult pana cand am intrat la evidenta.

“Am nascut!” am zis eu plin de farmec.

“Aveti contractul?”

“Nu!, ce contract?”

“Contractul de asigurari, o copie este la servici si una ar trebui sa o aveti acasa.”

“~” (adica fata vitelului la poarta noua cu zambetul tamp de rigoare)

“Uitati aici un formular,trebuie sa obtineti patru formulare ssemante si stampilate si sa mergeti cu ele la sevici, casa de asigurari si apoi veniti aici sa luati copilul in evidenta, pana atunci mergetio sa faceti o fisa nou nascutului iar pentru concediu mergeti la programari.”

Am iesit super incantat, ce oameni amabili, super, e bine sa fi femeie.

Si uite asa am ajuns la programari.

“Pentru concediu postnatal?”

“Ati fost la control la genicolog aici?”

“~” “Probabil” Amnezia mea era explicabila doar eram femeie doar de dimineata,cum as putea sa stiu ce se intampla ieri.

“Ok. va fac programare la genicologie, dar mai inainte mergeti sa luati fisa.”

Repede, totul se intampla extrem de repede, nici nu-mi vine sa cred ca acesta eficienta se intampla in Romania.

Am uitat sa spun, dar o sa ma iertati atunci cand esti femeie calculatoarele sunt detalii, toate ghiseele de la programari aveau calculator si baza de date. De ce va spun asta? Pentru ca am ajuns la locul cu fisele medicale 🙂

Epoca clasica :fisete, rolodex, fisete multe fisete :

“Sigur ati avut fisa la noi?”

“Un alt nume inainte?”

“Sigur n-ati avut si alta programare azi?”

Nu mai sunt sigur de nimic, vrajitaorea asta mi-a rapit identitatea, la fiecare intrebare ma gandesc indelung, si fac eforturi disperate sa-mi amintesc.

Dar un telefon lamureste totul:

“Am avut programare acum patru luni la doamna doctor xulescu”
“Unde lucrati ?”

Ma rog, intr-un spital organizat pentru crema administratiei, lucrurile nu se pot desfasura decat bine, in mai putin de 40 de minute gasim fisa, intr-un efort colectiv, prin munca de echipa sustinuta, si deja am unda verde:

“Puteti merge la genicolog!”

“Yupiii!”

Ziua in care am fost transformat in femeie a fost o zi norocoasa, la genicolog nu este nimeni, asa ca intru cu o fisa, primita undeva mai devreme.

“Ce nota ati avut la nastere? Lungime? ”

“Nimic nu stii”

Dar instinctul ma face sa ma uit in poseta cu acte, si iata: “Fisa de externare”

“Gata, imi spune domnul doctor, acuma mergeti la programari ca sa va faca o programare la medicul de famile.”

La programari toata lumea deja ma cunoaste, mai stau o data la coada si ajung la o fata foarte amabila:

“Ce doctor de familie aveti?”

“~” Sunt atatea lucruri pe care o femeie ar trebui sa le cunoasca, si eu sunt femeie doar de o zi.

“O sa va fac progrmare la urgente”

Ce as putea sa fac decat sa o raspltesc cu un zambet.

Din pacate la urgente, toata lumea are o urgenta, asa ca stampila mea poate sa astepte. Oameni cu probleme. Iar unii cu mari probleme.

“Pot sa intru, dureaza un minut sa puna doctorul o stampila”

“In alta situatie…”

Am inteles, problema lor, si m-am asezat cuminte la coada la urgente.

Oricum batrinica simpatica cu batista la gura si cu acea tuse infioratoare a intrat inainte, era urgent. Norocul meu.

Asitenta a iesit livida din camera si inceput sa se ocupe de formularistica in afara cabinetului, probabil ca batranica era un pic contagioasa.

Si uite sa am trait satisfactia lucrului implinit, in mana aveam doua hartii frumos stampilate sin o mare dilema:

“ce sa fac cu hartiile astea, unde sa le duc, si de ce am nevoie de ele?”

N-am avut curaj sa ma mai duc la programari, si asa le-am ocupat toata ziua, voi afla probabil intr-o buna zi ce sa fac cu hartiile stampilate.

Oricum ziua mea de femeie ocupata se cam apropie de sfarsit, exista un dumnezeu al birocratilor care intr-o zi a hotarat:

programul cu publicul sa fie de la 7-11 sau in conditii cu totul si cu totul speciale de la 8 la 14. Si cum este aproape ora doua zambesc, o sa pacalaesc vrajitoarea, voi fi doua zile femeie.

Dar intre timp ma duc sa ma ocup de fisa: un alt ghiseu pentru programari

“Contractul de asigurat?”

“Codul numeric personal al copilului?”

In sfarsit o intrebare usoara.

“Mergeti la fiser sa va faca fisa”

Ma duc:

“Cod numeric personal?”

“Nota la nastere?”

“Lungimea?”

🙂

“Mergeti la doamna doctor ygreceanu. Intrati in fata daca este cineva. Cabinetul Z”

Ajung, la o parte din cabinete au reusit sa scoata numerele, din fericire la cabinetul Z exista si nu este nimeni .

“Nume Prenume?”

“Nota la nastere?”

“Lungimea?”

Din fericire scot iarasi fisa de externare, totul este scris clar pe fisa. Am scapat. Pot pleca linistit.

Plec din spital cu setimetul lucrului pe jumatate inplinit, si ma bucur cand ma gandesc la ziua de maine, la cate stampile voi colecta, si mai ales la faptul ca in romania multi romani au de lucru.

A fost prima mea zi ca femeie, si dupa cum vedeti n-a fost ultima.

Tariceanu, Boc, Basescu, un alt film dintr-o telenovela la care nici o femeie activa nu are timp sa se uite.

Între timp mă lămuresc, vrajitoarea nu este o simpla vrajitoare este maştera-vrăjitoarea.

Mamele vitrege, numite maştere, sunt personajele malefice ale poveştilor universului nostru sătesc.

Dar am pacăit maştera. Voi mai fi căteva zile femeie.

A doua zi.

Am pornit la drum cu formularele verzi şi albastre. Ajung intr-un târziu la locul de unde ar trebui să iau concediul. Nu-mi trebuie decăt două ştampile, una de la director şi alta de la personal. Am prins o zi bună, sau cel puţin aşa credeam. Căci totuşi viaţa de femeie a devenit o comedie absurdă. Tăriceanu vrea să apară în public să mai zică ceva de Băsescu. Şi ce legătura are asta cu mine? Nimeni nu are chef de pus ştampile, toată lumea aşteptă cu sufletul la gură sa afle ce a mai spus Tăriceanu. Şi totuşi e ziua mea norocosă, solidaritatea feminină mă ajută, obţin o ştampila şi pot pleca. Să obţin cea de-a doua ştampilă, în altă parte desigur. De ce în altă parte? Probabil în caz de dezastru măcar un birocrat trebuie să supraviţuiasca, de aia birocraţii nu stau niciodată toţi în acelaşi loc. Cel puţin altă explicaţie n-am găsit.

Nici în cea de-a doua zi ca femeie, farmecul personal nu m-a părăsit, aşa că am primit un ajutor, omul care cunoaşte sistemul. Omul fără de care sistemul nu ar mai funcţiona:

Curierul.

Curierul mi-a salvat două zile din viaţă, în primul rând ştia unde este cladirea de unde pot avea cea de-a doua ştampilă, în al doilea rând am intrat în cladire făra să dau sau să cer explicaţii. Dar vrăjitoarea este încă puternică. Ca să-mi înfrăngă spiritul m-a dus la bloc, la acel bloc în care în timpul copilăriei am pus cărămizi, mai bine zis am pus două cărămizi, pe vremea când munca voluntară era obligatorie chiar şi pentru copiii. O clădire ciudată cu culoare rotunde, astfel încât nu poţi vedea niciodată capătul culoarului, senzatia este că te afli pe un culoar infinit, realizez ca am pus cărămizi la monumentul perfect al birocraţiei.

Bineînţeles că am mai multe birouri de vizitat, dar Curierul ştie:

Trebuie găsit capătul culoarului, căci deşi culoarul pare infinit are totuşi un capăt, o uşă care îă ântr-un alt culoar rotund într-o altă cladire unde dacă păşeşti ai din nou senzatia că ai ajuns pe culoarul fără capăt. Aştept puţin pentru vizarea actelor, totul se derulează extrem de repede, în Romania femeile lăuze sunt tratate cu o grijă specială. După obţinerea avizului, logic, unde te poţi duce decăt la capatul celălalt al culoarului, acolo unde un alt birou te aşteaptă pentru ştampila mult visată. Nimic nu durează etern, aşa ca ajungem şi la celălalt capăt al culoarului, o călătorie asemănătoare cu mersul pe autostrada, un drum fără repere, sau mai bine zis repere identice, uşi, uşi, uşi, plictisitor şi enervant. După cinci minute curierul iese victorios, astăzi a mai făcut o faptă bună. Eu cred ca am scăpat de chinuri 🙂

“Asta e adeverinţa de concediu. Iar astă e contractul de asigurat în patru exemplare, unul pentru casa de asigurări, unul pentru spital, şi cănd terminaţi aduceţi doua exemplare la noi!.”

Cu psihicul dărâmat, pornesc la drum, este ora 11, ami am o şansă să rezolv astăzi, am timp până la două cănd programul universal al birocraţilor din toată lumea se termină.

Păcălesc încă o dată vrăjitoarea, uit ce sunt, sexul nu mai contează, alerg, fără să ştiu precis unde mă îndrept. Casa de asigurări este plasată strategic în mijlocul unui cartier rezidenţial. De ce este amplasată astfel şi nu în apropierea centrului sau măcar în apropierea unor mijloace de transport în comun, nu mai pot raţiona, şi nu mă mai întreb de ce.

Reuşesc să ajung la ora 13.30, şi minune: Nu este aglomerat.

Nici un birou de informaţii, nici un avizier, numai căteva persoane aşezate la cozile de la birourile cu denumiri criptice: Evidenţă, Depuneri etc.

Cu cele patru exemplare în mână, întreb:

“Pentru concediu posnatal?”

“Nu aici!”

Îmi dau seama că ceva este în neregulă, aşa că arăt actele unei doamne ocupate.

“A! Pentru contract! Pai de ce nu spuneţi aşa, trebuie să le ştim noi pe toate? Aici este.”

Sunt fericit. Am găsit coada care trebuie. Rezolv, primesc ştampila, dar vai, a trecut de ora două. Cum n-am nimic de pierdut mă hotărăsc să încerc la spital şi după ora două.

Alerg. Nu am cum să ajung altfel decăt pe jos, cu maşina aş gasi un loc de parcare pe la ora 5 cănd pleacă lumea acasă, iar transport în comun în zonă nu există.

Cred ca atunci cand m-am nascut am avut scufie, altfel nu realizez de unde atăta noroc, la evidenţă la spital este încă coadă, aşa că mă aşez plin de speranţa, şi reuşesc, toată lumea este extrem de amabilă deşi stă peste program, iar interviul este cel clasic:

“Cod numeric…”

“Adresa”

“Numar de telefon”

Cea mai grea incercare, numarul de telefon fix, nu l-am stiu si nu o sa-l stiu vreodata, dar deja am invatat am un biletel pe care l-am notat. Se apropie momentul bilantului, deja am reusit sa am fisa intr-un calculator, dar:

“Gata ati terminat, acuma mergeti sa luati de la programari carnetul de sanatate al nou nascutului”

La programari bineinteles ca programul pentru carnetele de sanatate este între 10 si 14. Zambesc dar, probabil ca zambetul meu este obosit, nu impresionez, dar cand este vorba de nou nascuti totul este posibil, asa ca desi programul de lucru pentru carnetele de sanatate s-a terminat, reusesc sa obtin unul dupa program.

Dar lupta mea cu vrajitoarea nu s-a terminat, mai am o batalie de dus, la primarie.

Ziua a treia.

Ca să enervez pe toată lumea m-am decis să trişez, să nu mai fiu femeie, aşa ca am recurs la un şiretlic, şi am rugat pe cineva sa-mi facă rost de negaţie, de negaţia de la primărie, de dovada faptului ca nu iau alocaţie de sector unde a fost alocat spitalul. Ceea ce a enervat destul de tare vrăjitoarea.

Ziua a patra.

Este remiză, eu nu am reuşit să obţin negaţia, dar nici vrăjitoarea nu m-a convins să mai fiu femeie.

Ziua a cincea.

Dacă nu ma mişc nu voi scăpa niciodată de vrajă. Aşa că pornesc la drum, după ce dis de dimineaţa fac un ocol pentru negaţie. Noul set de acte trebuie obtinut de la primarie, asa ca in prostia mea pornesc spre primarie. Ajung devreme, stiu locul, este fostul sediu al CC al UTC, frumos loc, locul unde erai chemat sa-ti ridici premiile de la olimpiade 🙂

De bun augur, de data asta este olimpiada stampilelor faza pe sector. Curaj! Intru in primarie, pe pereti avizeze de mediu pentru pasajul de la Drumul Sarii, oau ce vesti bune:

“Pentru alocatii? Aici?”

“Drumul Sarii 2”

“La starea civila?”

“Nu o statie mai incolo!”

Ies dezamagit, la fel de dezamagit ca dupa primirea premiilor de la olimpiadele de sector.

Dar langa primarie, am un licar de speranta, o baraca somptuoasa din termopan pe care scrie: BIROU UNIC.

Si nu rezist, daca este birou unic atunci la ce o folosi, de ce este unic? Intru.

“Pentru alocatii?”

“Drumul Sarii 2”

Ies vesel, biroul unic nu este unic.

Ma indrept spre capatul aventurii. Dar totusi am o sclipire. Ma opresc la starea civila:

“Pentru nou nascuti?”

“Biroul numarul noua”

Intru.

“Pentru?”

“Nou nascut”

“Aveti Livretul de famile?”

Întotdeauna m-am întrebat la ce foloseşte livretul de familie. Astăzi este ziua cea mare. Voi afla. Bebeluşul este acum trecut şi în livret.

Liniştit îmi continui drumul, şi reuşesc, ajung înainte de ora 13 la cei care imi vor rezolva toate problemele, este perfect, nu este coada. O fată amabila imi da trei cereri care trebuie completate cu aceleaşi date, nume prenume, cod numeric personal, etc, date ce vor fi introduse de trei ori in calculator. După care vine momentul adevarului:

“Aveţi toate actele?”

“Sper :)”

“Copie după certificatul de naştere al primului copil?”

M-au prins. Niciodata nu te poti gandi la toate.

“Pana la ce ora aveti program?”

“Pana la ora doua.”

Farmecul personal l-am pierdut cu doua zile in urma, asa ca fac o fata acra, atat de acra incat fata simte nevoia sa faca ceva:

“Puteti veni si dupa ora doua, dar bateti in geam ca sa vina cineva…”

Nimic nu se poate face fara sacrificii, asa ca alocatia pe prima luna deja o cheltuiesc cu folos, iau un taxi ca sa aduc copia.

Nimic nu este mai intreuctiv decat un taximetrist cu chef de vorba, poti afla revista presei din ultima luna, si revista presei de luna asta e extrem de interesanta.

Se face ora doua, si prin miracol reusesc, reusesc sa depun cererea, si sa am toate actele, in sfarsit vrajitoarea poate sa moara de ciuda, de luni voi fi iar eu, aventura s-a terminat.