Din nou…

Ce poate sa fie mai dragut decat sa trebuieasca sa mergi la spital, si sa vezi cat rau poate sa produca televiziunea. Am gresit ca m-am uitat prea mult la ER. Nu trebuia. Pe vremea cand actor principal era George Clooney, se plangeau prin film ca sistemul sanitar de sanatate nu e cel mai grozav. Ce povesti, si figurantii care asteptau in locul special amenajat sa aiba vesti despre cei dragi, si doctorii care discutau aprins despre cum sa comunice vestea proasta familiei. Si uite asa te transforma televiziunea intr-un dobitoc, de ajungi sa traiesti intr-o lume imaginara. In viata reala e altfel. In viata reala nu aice sa cauti in spital, nu exista locuri special amenajate pentru cei dragi, in viata reala  spitalul este o puscarie, cu program de vizite extins, iar cei dragi sunt vinati pe holuri ca purtatori de gripa, acesti paraziti infecti care murdaresc santierul spitalului sunt vanati fara mila. Dar cei dragi gasesc intotdeauna solutii, prin antecamera mortii, prin clasicul traseu, desocare, politraumatisme, …

Exista insa un pret pentru orice, iar pretul platit este adrenalina, ca intr-un joc tip shooter absurd trebuie sa faci orice pentru a patrunde in baza inamica, iar daca esti purtaorul unui banal virus de gripa ii poti pune in pericol pe cei aflati in stari traumatice, dar esti prea periculos ca poti intra pe usa principala, e mult mai sigur sa te descurici, in felul acesta numai cei mai puternici vor reusi, se cheama “selectie naturala”. Iar intrusii sunt motivati, ei stiu ca trebuie sa reuseasca, sa ajunga inauntru, au de dus o pereche de pijamale sau mancare, iar unii duc banii pentru doctor, pentru ca nefericitii calcati de masini nu au intotdeauna ideea sa plece cu bani la ei.

Viata si moarte, viata reala, o batalie, dar odata ce ai trecut de barierele impuse de sistemul absurd, odata ajuns pe culoarul mult visat unde toti medicii te vor injura ca aduci virusi in spital sau ca le stai in drum, tu ultimul om de pe planeta in fata doctorilor te intrebi unde ai ajuns.

“After Life”, totul devine atat de ireal incat te intrebi daca traiesti, sau esti doar o fantoma care bantuie aiurea pe culoarele unui spital. Cei din jur privesc prin tine ca prin sticla.

Singurul mod de trezire, de a fi bagat in seama este un bilet cu semnatura guvernatorului bancii nationale, tichetul magic care face oamenii comunicativi , tichetul care te poate introduce in spital prin poarta din fata, tichetul care il face pe dmnul doctor sa-ti spuna doua vorbe. Uneori te intrebi daca doctorii astia au fost copiii, daca au avut vise, dar mai ales te intrebi cum pot trai intr-o lume cu atatia sobolani, caci asa te privesc, ca pe un sobolan murdar care umbla pe holurile spitalului. Eficienti, buni profesionisti, dar inumani, si nici macar nu-i poti condamna pentru dezumanizare, cum poti sa-i condamni cand ani de zile alti si-au batut oc de ei?

Iar cand utilizand tichetul magic cineva iti vorbeste, de fapt nu afli nimic, ca intr-o piesa absurda, intr-o limba de lemn nu-ti comunica nimic:

“Am observat ca pacientul, a pierdut substanta, dar mai multe va poate spune doctorul…”

Intr-o lume cinica, poezia in limbj de lemn nu te mai impresioneaza, tu vrei sa sti daca e cazul de amputare sau nu, daca e cazul de transplant de piele sau nu, dar tot ce afli este ca a pierdut substanta. Unica substanta care se pierde este cea cenusie, si este a ta, iar vina este a lor.

Dupa ce te resemnezi si crezi ca ai terminat ziua, mai ai de vazut un film:

“Trebuie sa facem loc in saloane, a mmutat pacientul.Vine un tramvai, femei copii…”

Un tramvai numit dorinta!

Ce ziceam de Tariceanu, Basescu, politicieni?

Advertisements

One Response to “Din nou…”

  1. Marcus Vibius Hortulanus Says:

    Sistemul sanitar de la noi e o porcărie. Tu zici undeva că medicii sunt buni profesionişti, dar inumani. Sunt buni profesionişti my a**! Intri în spital şi ieşi mai bolnav decât ai fost.
    Eu de-abia aştept cât mai multe spitale private, asigurări private de sănătate…
    Piaţa elimină incompetenţa. Dar aşa… cine să-i motiveze? Munca patriotică? Visele din copilărie de care vorbeai? (Aproape) nimeni nu e motivat de aşa ceva. Eu sunt mai idealist, poate şi tu, poate noi am fi motivaţi, dar alţii nu sunt…

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: