Hospodarul I

Hospodar. Dupa unirea cu Moldova asa se numea presedintele Romaniei, Unire intr-un fel, de fapt pana cand presedintele Rusiei a dat ordinul celebru:

Moldoveni. Va ordon! Treceti Prutul!

Ce moment istoric. Fara deosebire de nationalitate toti au trecut prutul. Asa s-a produs Unirea. O stiau toti de la Batranu’. Pe vremea cand nimeni nu credea ca va fi criza energetica sau probleme de mediu. Tot Batranu spunea ca pe vremea aia capitala Rusiei nu era la Teheran.

Spritz insa n-avea treaba cu Hospodarul, n-avea treaba cu politica , avea treaba cu Mistretzu care parea sa nu mai vina la intalnire. Il astepta de trei zile si cretinu refuza sa apara, desi fusese foarte clar: “in prima zi cu luna plina, la centura”

Macar de-as fi adus suficiente ziare cu mine. Spritz dupa cum v-ati dat seama era un om bogat, avea ziare, cumparase vreo doua carutze iarna trecuta de la nomazi. In principiu cam stia pe unde sa-l gasesca pe Mistretz, da n-avea nici un chef sa intre in oras, prea multzi baietzi printre blocuri, si chiar daca Mistretzu locuia in cartierul Hospodarului tot avea o retinere.

“‘Zda Masii” il mai astept o zi. Se uita in rucsac, mai avea trei soparle uscate, vreo doua ziare, cana si niste iarba medicinala, si bricheta pe care o gasise la un luptator din frontul liberal conservator, inghetat anul trecut.

“O sa-mi fac un ceai. ” Macar pe centura baltile aveau mereu apa proaspata, si era plin de buruieni uscate. Spritz se uita cu regret la ziar, ce poze frumoase, pe unele le stia, iar altora le banuia sensul, de exemplu ziaru’asta avea pe prima pagina pe primul Hospodar al tarii, Gigi Ciobanu, o bucatica de istorie, ii povestise Mushu, anul cand castigase nu’s ce echipa cupa, prima iesire a galeriilor inarmate prin oras, da Gigi, ce om!, a iesit in strada si i-a convins sa depuna armele, Spritz nici nu-si imagina cum umbalu oamenii aia neinarmatzi. Daca venea o haita de caini ce draq faceau? O luau la fuga? Saqu daca vedeau un iepure, lasau o masa asa de bogata pe camp? Ce risipa. A impaturit cu grija ziarul si l-a aprins cu grija cu bricheta, api a pus cu grija ziarul sub buruienile uscate.

Prima sa arma a castigat-o dupa lupta de la DEPOZITUL de ANVELOPE. Baietzii din gasca fetitzelor Power Puff au luptat pana la ultimul om. Spritz facea parte din gasca Spy Girls, aliatzi cu Scooby BoYZ. TIR. Atunci a invatat ce inseamna This is Romania. Acum avea o cisterna de ulei de rapitza de care spera sa-l scape Mistretzu. Oferise un pret bun: 2000 de baterii. Mistretzu daca se misca bine putea sa dea usor cisterna cu 4000 de baterii. Oricum mai bine sa piarda niste bani, decat sa mai intre iar in oras. Ultima data si-a pierdut trei amici cand gashka lu’ Daffy Duck l-a vanat doar de distractie.

In asteptarea Mistrezului Spritz se ghemui langa foc si adormi. I-a auzit in somn. Dupa zgomot erau vreo douazeci, se intinse dupa arbaleta. Era mandru de arbaleta lui, si-o facuse singur dint-un arc de la o remorca. Mai intai cainii incepura sa se disperseze cicular in jurul lui, apoi seful haitei se apropie marraind. Prea usor, o lovitura in cap si haita ramase fara lider. Noroc curat, se pare ca era o haita noua, alfel daca erau ai vreunui cartier, dresati sa ucida si hraniti cu anabolizante, cainii nu i-ar fi lasat nici o sansa. Era insa clar ca Mistretzul nu o sa mai apara, niciodata nu intarziase mai mult de o zi.

Rahat, trebuia sa meraga in oras. In mod sigur va gasi niste clenti in Hi-tech, in Regie sau daca avea noroc sa gasesca un vames la crasma poate chiar in politehnica. Un drum lung si periculos, noroc ca pe langa harbaleta mai avea si un H&K prima lui arma, o folosea rar, pentru ca un munitia era scumpa, ajungea un incarcator chiar si la 1000 de baterii.

Incerca sa-si amintesca drumu, dar greu al naibii, peisajul se schimba continuu, nomazii demolau blocurile ca sa recupereze fierul beton, iar molozu era asternut uniform in jur. Ca sa-si contoleze teama incepu sa segandesca la legendele lu’ Batranu’.

Vremea unirii si timpul cand curgea laptele si mierea, in lume era mult petrol si toata lumea avea curent electric. Primul Hospodar castigase alegerile sprijinit de rusi, care pornisera expansiunea economica spre vest, o vreme in care toata lumea dorea stabilitate. Dar a venit incalzirea, glaciatiunea, nimeni nu stia ce si toti ne-au parasit, am devenit marginali, rusii si-au mutat capitala la Teheran, Iar parlamentul Europiii s-a mutat la Casablanca. Vremuri grele si tulburi. A fost si referendumul Presedintelui, inainte de Hospodar asa se numea primul fiu al tarii. Si frig, mult frig. Apoi fortele democratice au incercat sa salveze tara si au pus mana pe arme, au intrat in joc si galeriile de fotbal si luptele au ajuns repede in strada. Dupa o ora de mers Spritz se lumina , gasise tunelul, calea cea mai sigura spre oras Magistrala 5 Metrou. Etichetele cu MAGLEV erau inca intacte. De undeva se aude muzica rap.

Maglev. Ruina trenului care n-a mers niciodata. Moshu is pusese de niste proiecte similare in Birmingham 1984–1995 si Berlin 1989–1991, scandaluri de dinainte de era glaciara. Spritz trebuia sa se concentreze. Linia maglevului era in general ocolita de toti, daca organiza cineva o ambuscada n-aveai cum sa scapi. Si apoi mai era si microfauna care aparuse dupa abandonarea lucrarilor, paianjeni veninosi, serpi si alte alea. Cand era mic Batranu’ ii povestise multe de metrou, inainte de cilimatic, niciodata nu intelesese sensul cuvantului, nu cheltuisera decat 100 de milioane pe proiect si tunel din cele cinci miliarde de bani sau ce-oar fi fost, cand au disparut banii au disparut si politicienii care supravietuisera.

In tunel duhoarea era insuportabila, devenise o canalizatie naturala a orasului. Noroc ca era obisnuit cu mirosul, cu mult chin isi facuse acasa o instalatie de biogaz ilegala, cel putin insa instalatia lui de biogaz producea ceva. Daca cu mirosul n-avea probleme, intunericul il ingrozea, mai ales cand se gandea ca mai are de facut kilometri buni pana sa ajunga la canalizatie, autostrada nomazilor catre orasul High-Tech.

Lumina insa il ingrozi si mai mult, n-avea ce sa caute o lumina in tunel, niciodata nu fusese lumina in tunel, shit, nici nu putea sa se intoarca l-ar fi prins in trei miscari, asa ca ingrozit merse inainte.

Trei pusti inarmati, pazeau o bariera improvizata sub un felinar cu biogaz:

“Primaria Municipiului. Taxa pe fier vechi si rovinietta pentru Safe Heaven.” ” Va aflati intr-o zona asigurata prin grija consiliului municipal cu sprijinul Partidului Democrat al Socialistilor Conservatori”

“Safe Heaven, Taxa?” “Pai anul trecut nu era nici o taxa ”

“Acest tunel este intretinut in parteneriat public privat” recita mucosul poezia.

“Da n-am nici un nimic la mine” spune poezia deja rasuplata Spritz

“Nu stiu! Macar taxa pe fierul vechi tre’ sa o ai platita, altfel iti iei amenda”

“Si cum se plateste taxa?”

“Pai in functie de cat fier vechi cari, e pentru conservarea orasului”

“Bine da eu intru nu ies din oras cu fierul vechi”

“Nu fa figuri ca te punem sa platesti taxa de ecologizare” zise mucea

“Bine cum se plateste taxa?”

“La kil!”

N-avea nici un chef sa se lupte cu ei, trebuia sa ajunga neparat in oras sa gasesca client pentru cisterna, apoi se tira intr-un paradis pentru cateva luni. Pana la urma a cedat arbaleta si si-a vazut de drum spre Hig-tech citadela tehnologiei.

Noroiul era clisos precum in basmele lu’ bunelu. Simtea cu fiecare pas cum creste greutatea ciubotelor. Ii parea rau dupa arbaleta, o realizase dupa modelul Kocsis Martin, dar macar putea continua drumul linistit. La 50 de metri dupa bariera vazu deja un grup de nomazi carand o usa dupa ei:

“Di Caprio, Trage usa dupa tine”

“Sa fi tu ai draq Pardaillane care s-o mai lua dupa tine, ca numa glume de santier ai capu’ ala mic al tau!”

“Si tu Piticule ce stai si te uiti ca vitelu, oi fi si tu din calnu’ Academicienilor, Pune mana nu sta ca vita”

Spritz politicos puse capul in pamant si fara sa scota o vorba incerca sa treaca pe linga ei.

“Frate stai asa, n-ai si tu o baterie, cavreau sa-i fac o supriza lu amicu!”

“Il sti pe unu Ghitza din Rahova?” Spritz care stia codul, se pregatea de bataie.

“Nu stiu frate nici un Ghitza ca nu-s de pe aici”

“Ti-ai draq de fraieri nu stiti sa vorbitzi si venitzi la capitala! Iazi e vreun post de control pa aici’sea ?”

“Vroi doi gaozari iau taxa pe fier vechi!”

“Ne-am scos, pana se prind astia de valoarea lemnului vindem toate usile, hai De Vito cat kru sa te mai asteptam? ”

“Salutare frate!”

Nomazii, n-aveau rasa sau etnie, nomazii erau nomazi, nu puteai fi prieten cu ei, niste marginali intr-o societate a marginalilor, Spritz era sigur ca daca nu era postul de control l-ar fi lasat in curul gol. Restul drumului pana la capatul terminal al liniei il parcurse fara prea mari peripetii, doar cu ceva emotii la trecerea prin statii, cand doar banuia ce s-ar fi intamplat daca cei din locuintzele de pe peroane ar fi avut chef sa se ia la hartza cu trecatorii. Se pare insa ca primaria alesese niste profesionisti pentru parteneriatul public privat, pentru ca restul drumului nu numaica nu l-a deranjat nimeni dar nu a auzit nici un foc de arma. Bastinasii numeau statia termninus Gara de Nord, motive istorice.

Ii era foame de crapa, si nu ar fi vrut sa strice provizia de soparle uscate, asa ca se hotara sa manance la un pretamanjer.Dar afara, o sa manance afara duhoarea din statie e prea naucitoare. Nu mai fusese de mult in ora, aleea cu saculeti de nisip de o parte si de alta ii permitea sa vada doar cerul, sau oar intrarile in containerele ce aveau diverse functiuni, vazu un pretamanjer dragutz intr-un container pe care scria MAERSK DUBAI, parea curat, iar pentru clienti pe paiele de pe jos pareau proaspete. Cand a intrat a avut un soc, inauntru era o :femeie, o femeie in carne si oase. Nu mai vazuse o femeie de la ultima vizita in oras. Purta un costum orange facut dintr-o musama, pe alocuri avea imprimat un DA ciudat si fara semnificatie, iar pe piept avea un ecuson pe care scria ELOA. Ce aparitie, daca nu l-ar fi invatat Babacu sa recunosca o scorpie, ar fi ramas pana la sfarsitul zilelor in container spunand poezii. Cu o voce acra scorpia il intreba:

“Ai cu ce sa platesti mucea?”

“Combustibil!” Si scoase un PET de 0.5 cu uleiul de rapitza! La vderea averii in sala se lasa tacerea.

“Si cam ce-ai dori sa mananci boierule?”

“O friptura la tava si o portie mare de varza”

“Sobolan, caine sau porumbei? sa fie friptura?”

“Porumbei!”

Tzeapa, in loc de porumbel scorpia i-a dat o cioara.

Cu un ranjet de chelner tarsait prin ale vietii il intreba:

“Ti-a placut pisi?”

“Varza sau cioara?”

Ofesanta scorpia facu ochii mari. Dragoste la prima vedere. Spritz se mai uita fascinat la costumul de musama:

“Cred ca ai dat o groaza de pe toalele astea, plastic veritabil?”

O femeie puternică, care calcă peste cadavre, se foloseşte de oameni din toate punctele de vedere, îi exploatează la maximum, îi stoarce de puteri şi-i aruncă la coş, îi face să se îndrăgostească şi când îi are la picioare, se răsuceşte pe vârfuri şi uită tot, dispare în noapte ca şi cum n-ar fi fost niciodată. Ea poartă mult plastic si are slapi cu tocuri, străpunge inimi cu ele, le storceşte şi le calcă în picioare în timp ce păşeşte spre mai departe. Ea nu se opreşte niciodată în loc, ea nu pierde timpul cu lamentări inutile, ea poate îndura orice, ea e arogantă, ei nu-i pasă de nimic, ea urăşte cu patimă, ea e diabolică, ea e…tipa pe care îţi doreşti să n-o fi cunoscut niciodată.”

Isi aducea aminte cuvintele bababacului despre lucrurile de care trebuia sa se feresca in viatza, e drept probabil ca babacu invatzase textele de pe net, pe vremea tineretii lu’ bababcu se dadea net la toata lumea…

Scorpia ignora mistoul ratat de Spritz:

“Ce cautzi pisi la noi in cartier?”

“Bizniz and plejure!” O stalci Spritz.

“Ai un’ sa stai?”

“Nu!”

“Ia de aici o adresa”

“Ma inviti undeva?”

“Nu prostule, iti iau doar banii.Da o sa ma gasesti acolo. Se cheama Dolce Ana Babana.”

De undeva de la galena suspendata intr-un colt se auzea vocea presedintelui, o noua constitutie fusese aprobata de consiliul suprem de aparare a constitutiei, legea fundamentala a statului, de altfel ultima lege decand guvernul fusese desfiintat. Hospodarul anuntza noul festival de la palat, meciul de box intre camerele parlamentului, din cand in cand hospodarul mai scotea parlamentari cu aprobarea rezervei speciale de stat pentru distractia cetatenilor.

“Sa ai grija sa ocolesti pasajul Basarab, e sub ocupatie chineza, l-au revendicat pentru plata salariilor, si daca nu le platesti o sa te trezesti angajatul triadelor.” De cand cu marea criza statul a recurs la formula magica pentru rezolvarea problemelor, a angajat chinezi, nimeni n-a remarcat in lupta cu birocratia ca nu vorbeau limba romana, stiau sistemul si se descurcau excelent, problema a fost ca s-au rasculat cand nu si-au primit salariile.

“Eloa, de faci toatea astea pentru mine?”

“Stiu si eu, poate intr-o zi tu o sa fii printzul care o sa ma scoata de aici.”

“Spritz al Lacului, printzul din povesti, tre sa se care sa-si vada de afaceri see ya”

Advertisements

%d bloggers like this: