Comunism, Capitalism şi retur. Pierderea demnităţii.

Inceputul unei povesti este intodeauna greu. Cum să începi. Ce să spui. Că pe vremea comuniştilor era mai bine, şi acum nu., ar fi o minciună sfruntatată. Totusi hai să încerc.

A fost odata ca niciodată, într-o zonă astăzi defavorizată, o familie ca oricare alta, adică săraca ca oricare alta, atăt de săracă încât nu-şi mai aducea aminte nimeni de muntele pe care l-au avut odată, sau de vremurile când erau priviţi cu respect, pentru că erau oameni liberi. Şi în familia acesta trăiau opt fraţi, altă dată uni ar fi spus că era o familie de răzeşi, dar după nivelarea socială a comunismului erau numiţi pur şi simplu “moldoveni”.

Şi deşi era săraca, mama moldovenilor era tare ambiţioasă, fără prea multă carte, infirmieră la domnul doctor, avea o ambiţie: să facă şi copiii ei o şcoală.

Şi pe toţi i-a trimis la şcoală. Copiilor, şcoala nu prea le-a plăcut, dar au făcut şi ei cât au putut. Şi au devinit contabili, bucătari, asistente medicale, tehnicieni etc.

Numai mezinul n-a vrut niciodată să plece de lângă casă. A preferat să stea în casa părinţilor, dar avînd o şcoală, nu a trebuit să mergă în mină. A devenit şofer. Şofer la combinat. Un salariu mic şi un program fix.

După ce comunismul a transformat o familie care avea 8o de hectare de padure intr-o familie saraca, comunismul a transformat aceeasi familie in baza clasei medii din Romania.

Si fara a avea mari averi poti trai fericit. Asa ca mezinul s-a multumit o viata sa aiba o motocicleta Mobra cu care sa mearga la pescuit, iar cand a mai crescut o Dacie la mâna a doua cu care să poată merge în concediu la mare. Nu avea mezinul o viaţă grozavă, dar cîtă vreme se mai găsea o pâine de mancat nimeni nu se plangea.

În timp fiind harnic, mezinul a avansat, şi a devenit şofer de director. Şi mezinul făcea ceea ce ştia el mai bine, ziua lucra pentru domnul director şi seara pentru casă. Căci visul oricarui moldovean este să-şi ţină familia lângă el. Aşa că după orele de servici, se juca omul cu un sac de ciment, cu ceva lemne, mă rog cu ceea putea cumpăra dintr-un salariu de şofer. Copiii mergeau la şcoală, şi în afară de faptul că la alimentara nu se gasea nimic şi că programul la televizor era de două ore, viaţa mezinului curgea liniştit.

Apoi într-o bună zi de aprilie 1986 s-a întamplat Cernobâlul, dar toţi comuniştii au spus sa fim liniştiţi totul este sub control.

Şase zile pe săptămâna servici şi construcţii, duminica excursie si pescuit. Nimic rău nu se vedea la orizont.

Apoi a venit revoluţia. Şi mezinul s-a bucurat, alimentările vor fi pline şi programul la televizor va fi de 24 de ore…

Şi revoluţia a trecut. Şi viaţa mezinului a continuat, a fost în continuare şofer la combinat.

Şofer de director. Iar directorul a devenit capitalist, şi a vrut să pună mâna pe combinat.

Aflaţi în plină tranziţie nici şoferul nici directorul nu şi-au dat seama ce se întampla, au crezut că după, după revoluţie va fi la fel 🙂

Si directorul şi-a angajat copiii la aceleaşi firme care se terminau cu -exportimport, la care lucrase şi el fără să fie securist, iar mezinul a continuat să fie şofer şi să câştige cât mai puţin, a continuat să conducă maşina din ce în ce mai des ca sa mobileze apartamentele copiilor cumpărate din comisioanele directorului, în centru civic al Bucureştilui . Nimic deosebit fata de cum era inainte, tot sofer, acelasi director, aceeasi bani ca inainte.

Dar lucrurile au fost chiar asa cum si-au imaginat in tranzitie. Pentru ca directorul sau vroia tot mai mult, vroia de fapt tot combinatul, iar pentru a-si duce la indeplinire planul, combinatul trebuia sa meaga prost, si el se putea ocupa de acest lucru pentru ca toate contactele de vanzări erau la el. Asa ca desi combinatul a inceput sa merga din ce in ce mai rau , soferul directorului castiga din ce in ce mai bine si vorbea din ce in ce mai putin. Si in cativa ani inevitabilul s-a produs:”Combinatul a ajuns la faliment”. Dar in capitalism lucrurile se mai schimba, aşa că într-o zi un alt partid a ajuns la guvernare, chiar atunci când combinatul trebuia privatizat, şi directorul a fost înlăturat.

Ce drama, atata muncă să pui jos un combinat şi degeaba, ce pierdere…

Fostul director n-a rezistat tranziţiei, a murit, într-o bună zi a făcut stop cardiac cu gândul  la combinatul pe care îl pierduse.

Şi mezinul a trebuit să-şi continue viaţa. În combinatul falimentat viaţa de şofer nu era deloc uşoara, dar obişnuit de mic cu munca nu s-a plâns. Un nou început. Mobra zăcea uitata într-un colţ, excursiile erau o amintire, ca şi pădurile unde se duceala iarbă verde.

Aşa că după anii de tranziţie, a pornit de la zero, salariul minim pe economie, nevasta în şomaj, şi fata cu o boală rară a metabolismului, probabil din cauza fenomenului Cernobâl, după cum spun doctorii. Şi uite aşa se face că investitorii l-au prins în combinat şofer. Şi a reînceput să facă curese la Bucureşti pentru un nou director care aflat că se pricepe la construcţii, şi în scurt timp mezinul avea 100 de oameni în subordine pentru reconstrucţia combinatului falimentat, 14 ore pe zi 7 zile pe săptămână, un salariu bun pentru o zonă de favorizată, şi o speranţă, muncă fără oprire, dacă se oprea îl aştepta ajutorul de şomaj şi disperarea. Şi a fost bine, până într-o zi când mezinul n-a mai rezistat presiunii pshice şi a făcut primul preinfarct, dar nu avea incotro şi a continuat până la al doilea, muncea aşa cum muncesc românii 12-14 ore pe zi 7 zile pe săptămână.  A reuşit să facă asta pâna la primul infarct, şi a luptat până la al doilea, pentru ca nu avea de ales. Dar oricat de mult te-ai lupta, uneori trebuie să ştii să pierzi, şi mezinul a trebuit să se opreasca, chiar dacă asta însemna să ajungă la mila statului, pentru că nu avea vremea de pensie.

Însă programul intensiv de muncă şi-a spus cuvantul, mezinul trebuia operat de urgenta, si a facut ceea ce a evitat toata viata, s-a dus la doctor.  Un om care are 4 milioane venit pe intreaga familie s-a dus la doctor, doua bypass-uri, si 60 de milioane costul interventiei.  Pretul tranzitiei, pretul corect, ajutor de la stat?, de la cei pentru care a muncit? De la cei pentru care a platit asigurari o viata?

In anul 2006 , banii pentru doctor sunt stransi de cei ce au plecat de mult la scoala, de cei din care au plecat departe de casa pentru o viata mai buna, de la familie. Ce poate fi mai frumos decât, ca dupa atata tranzitie, să constaţi ca atunci cand ajungi in fata medicului nu exista nici o diferenta intre tine si un director, intre un amarat si un latifundiar, oricine ai fi tot atatia bani trebuie sa aduci de acasa.

Advertisements

One Response to “Comunism, Capitalism şi retur. Pierderea demnităţii.”

  1. A.S. Says:

    Multi oameni au fost impresionati de povestea asta. Genial!

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: